Dupa ce am analizat preturile existente pe piata am hotarat ca salariul meu mediu pe economie nu imi permite sa platesc foarte mult pentru tratamentul ortodontic si am ales sa imi pun aparat dentar la stat la Clinica din Str. Eforie. Am fost in noiembrie 2012 la o consultatie unde mi s-a confirmat diagnosticul de retrognatism mandibular si variantele de tratament, urmand ca in februarie sa vin pentru celelalte formalitati pentru inceperea tratamentului (amprentare, radiografii, fotografii, stabilirea planului de tratament si cumpararea aparatului). In februarie dupa stabilirea planului de tratament mi s-a montat aparatul pe o singura arcada si am fost sfatuita de ortodont sa imi fac programare la chirurg pentru a stabili ce tip de interventie voi avea nevoie. In cadrul vizitei la chirurgul din Bucuresti am aflat variantele de operatie in cazul meu cat si pretul pentru placutele si suruburile din titan: 3000 euro.
La inceput am fost putin descurajata de pretul foarte mare, de faptul ca nu am vazut nici macar o poza cu pacienti operati de medicul acesta si nici comentarii. Cautand alti medici care fac astfel de interventii am gasit am gasit un blog al unei fete care avusese aceeasi problema ca si mine si se operase la Cluj. La urmatoarea consultatie i-am comunicat ortodontului ca nu sunt hotarata sa fac operatia la chirurgul recomandat si ca imi doresc sa consult si alt chirurg. Asa ca am plecat la Cluj, am facut consultatia si m-am intors la ortodont cu scrisoarea medicala de la chirurg. E…. si de aici au inceput problemele! Doctorul a citit cele scrise de chirurg (si ortodont) si s-a enervat spunandu-mi ca nu intelege ce scrie acolo, ca ea nu stie ce tratament sa imi faca etc. Din punctul meu de vedere, ceea ce scrisesera atat ortodontul cat si chirurgul era foarte clar, sa ma pregateasca in vederea operatiei de chirurgie ortognata! Noroc ca medicul isi notase si un numar de telefon pe scrisoarea medicala si i-am sugerat sa il contacteze daca are nelamuriri.
Am crezut ca in secolul in care traim orice medic poate colabora cu oricare alt medic din tara si ca se poate trece peste orice bariera in interesul pacientului, dar m-am inselat. La urmatoarea vizita ortodontul nici macar nu m-a bagat in seama, fiind preluata de studentul care se ocupa de mine. Fiind cam de aceeasi varsta mi-am permis sa il intreb, daca ortodontul a luat legatura cu chirurgul si daca s-au lamurit lucrurile. Studentul, un doctor mitocan in devenire, mi-a spus ca am foarte mult tupeu sa ii sugerez ortodontului sa sune chirurgul. Nici nu am apucat sa deschid gura sa ii spun cateva studentului, ca am fost preluata de ortodont care mi-a comunicat sec ca ea nu mai poate continua asa, ca trebuie sa decid daca vreau sa fac operatia la medicul recomandat de ea, sau sa fac ce stiu mai bine. Adica sa imi iau dosarul medical si sa ma duc la alt ortodont.
Scarbita efectiv de modul inuman in care am fost tratata si de conditionarea de a ma supune unei interventii chirurgicale efectuate de un anumit doctor, am hotarat sa renunt la tratamentul oferit de cunoscuta si mult scolita „doamna” doctor care profeseaza in cadrul Ambulatoriului de Profilaxie Stomatologică și Reabilitare Orală Adresa: Str. Eforie 4-6.