Etapa pre-chirurgicala (1)


tumblr_n9fr836w4E1qaobbko1_500

De la publicarea ultimului post am mai fost la medicul ortodont de doua ori, am facut o radiografie, niste poze si mi s-au mai facut mici ajustari la aparat.  Pentru ca operatia sa se poata realiza, dintii de pe arcada inferioara trebuie sa fie dusi cat mai in spate si avansarea sa fie cat mai mare ca numar de mm. Pot sa spun ca in momentul de fata dintii inca nu sunt in pozitia necesara pentru operatie si ca mai trebuie sa astept. Cat? Nu stiu! Poate 3 luni, poate 6, totul depinde de dintii mei 🙂

Ca sa va faceti o idee, in momentul acesta dintii mei arata aproximativ  asa.  Nu este poza mea, ci a unei fete care are aceeasi problema ca si mine (si mai mult curaj sa isi publice pozele). De asemenea, puteti sa vizitati si blogul ei! Pentru mine  acesta e motivational, imi da incredere ca ceea ce fac o sa aiba un rezultat satisfacator!

Experienta mea cu tratamentul ortodontic (2)


Ramasa cu jumatate de aparat montat (o arcada), cu braketii in buzunar si fara ortodont, am hotarat sa contactez medicul din echipa de la Cluj (Dr. Barbur) pentru a-mi recomada un ortodont din Bucuresti. Recomandarea acestuia a fost doctorul Iacob Andrei. Un ortodont tanar, cu o pregatire profesionala temeinica, amabil si deschis. O dovada de competenta  pentru mine a fost si faptul ca, inca de la prima vizita in cabinet, acesta avea deja un plan pentru cazul meu si mi-a prezentat  costurilor pe care le presupune intregul tratament. Am calculat, am reflectat, m-am consultat cu familia si am hotarat sa incep tratamentul cu doctorul Iacob Andrei.

Asa ca am lasat totul in urma, mi s-a dat jos vechiul aparat, am facut alte radiografii, alte poze, mi s-au luat amprente si mi s-a montat un nou aparat. Ulterior am avut nevoie de o extractie, montarea unui bare transpalatinale si insertia a doua orto-implanturi.

Experienta mea de purtator de aparat dentar pot sa spun ca a fost una destul de ok. Singurele perioade care mi-au facut mici probleme au fost cand mi s-a montat aparatul, la schimbarea arcurilor si cand am purtat acea bara transpalatinala. Am trecut peste toate acestea avand in acele perioade o dieta care includea multe alimente moi si lichide, folosind ceara dentara si facand multe exercitii de dictie (datorita barii nu puteam pronunta corect grupurile de litere chi, ghi etc.).

In momentul actual sunt in ultima faza a tratamentului ortodontic prechirurgical, iar in primavara  vara preconizez ca va avea loc si operatia.