Etapa pre-chirurgicala (3)

Asa cum scriam in iunie, astazi va voi impartasi experienta mea cu gutiera. Initial am scris despre doua gutiere, dar de fapt e una si „rea”!

Despre purtarea gutierei (pe partea superioara a maxilarului) pot sa scriu numai lucruri negative, dar rezultatele obtinute dupa  aproximativ doua saptamani (sesizate atat de mine,  cat si de ortodont) sunt din categoria lucruri pozitive.

Lucruri negative sau dificultati intampinate:

  • Am dificultati in pronuntarea cuvintelor care contin literele s  si z si indiferent cate exercitii de dictie am facut, nu reusesc sa pronunt un simplu buna ziua fara sa fiu sasaita/ peltica. Tind sa cred ca nu voi reusi pana cand scap de ea sa pronunt corect toate cuvintele si sa ma fac inteleasa clar.
  • Fata mea  arata putin ciudat purtand-o, pentru ca ma chinui practic sa imi apropii buzele si sa acopar cumva gutiera si sa nu merg cu gura deschisa pe strada 🙂
  • Profilul arata si mai uratel decat e el  in realitate datorita retrognatismului, adica datorita gutierei buzele par mai proeminente decat in realitate, iar barbia s-a dus undeva mult inapoi 🙂
  • Am avut in primele doua saptamani probleme cu mancatul cu gutiera in gura, pentru ca  eu nu sunt obisnuita sa mananc strict pe o parte sau alta si mai plimbam mancarea prin gura si pur si simplu mancarea s-a lipit de gutiera si s-a desprins de dintii. La urmatoarea vizita la ortodont a fost reglata gutiera si acum pot sa mananc fara sa se mai desprinda de dinti.
  • Salivez mult mai abundent decat fara ea.
  • Cred ca am devenit si in realitate putin sasaita fara sa port gutiera, datorita pozitiei dintilor. 🙂
  • Este greu sa fie purtata non -stop pentru ca daca ai un job care presupune interactiunea cu clientii nu vei avea credibilitate vorbind sasait si neclar.

Lucruri pozitive sesizate:

  • Dintii din partea de jos s-au dus mult mai in spate, ceea ce inseamna ca se va putea face o avansare de mandibula mai mare fata decat se putea face inainte de a purtarea gutierei.
  • Daca aduc dintii prin fortarea mandibulei intr-o pozitie asemanatoare cu cea dupa operatie, deja micuta mea barbie iese in evidenta, ceea ce e un lucru bun. Dupa avansarea mentonului ( barbiei) chiar cred ca  o sa am ceea ce imi doresc- un profil armonios.
  • Ma trezesc mai odihnita si parca are o mica influenta si asupra pozitiei capului/ corpului, adica tin capul mai drept (eu am tendinta de a merge cu capul inainte). Or fi efecte placebo ale gutierei? 🙂

Avand in vedere cele scrise mai sus, cu toate ca predomina cele negative, efectele pozitive sunt mult mai notabile si mai importante. Asa ca ce pot sa spun celor care se vor aventura si ei sa isi faca operatia si vor ajunge la acest pas este: PURTATI GUTIERA!

Urmatoarea postare cred ca va fi in septembrie si  voi scrie despre  vizita la BMF Cluj, Dr. Bran & Dr. Barbur.

Lasă un comentariu